Primăria Iași a anunțat noi investiții pentru Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, unde evoluează echipa de fotbal Politehnica Iași. Recent, municipalitatea a atribuit, prin încredințare directă, două contracte pentru furnizarea „serviciilor de întreținere extraordinară terenuri fotbal cu gazon natural” și „serviciilor de deparazitare terenuri de fotbal cu gazon natural”. În total, cele două contracte valorează 351.425 de lei, fără TVA, aproape 70.000 de euro.
Câștigătorul contractelor este societatea Gama Verde SRL, din județul Vrancea, controlată de Adrian Oprișan, fratele lui Marian Oprișan, fost președinte al Consiliului Județean Vrancea, acum vicepreședinte, care mulți ani a fost considerat baronul PSD din zonă. Cele două contracte au fost atribuite în cursul zilei de 08.05.2023, la câteva minute de la ora publicării anunțului. Firma lui Adrian Oprișan a încheiat, în 2022, un contract cu Primăria Iași.
Conform cerințelor, gazonul de pe terenul principal din Copou urmează să fie întreținut. Suprafața terenului este de 7.848 de metri pătrați.