Poliţiştii de la Secţia 2 Craiova au fost sesizaţi, luni, la ora 15.20, cu privire la faptul că Andreea Cristina Ilie, de 13 ani şi Marius Andrei Ilie, de 11 ani, au plecat de la şcoală după încheierea orelor de curs şi nu au ajuns la locuinţa lor.
Cei doi sunt fraţi.
Poliţiştii au precizat că Andreea Cristina Ilie are o înălţime de 1,60 m, 70 de kilograme, ochii căprui, păr şaten, lung, faţa ovală, iar la momentul plecării purta o pereche de pantaloni de trening de culoare bej, un tricou alb şi pantofi sport albi.
De asemenea, Marius Andrei Ilie are o înălţime de 1,40 m, 40 de kilograme, ochii verzi, păr şaten, scurt, faţa ovală. Băiatul era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening de culoare gri, bluză de trening de culoare gri şi pantofi sport albi.
Poliţiştii fac apel la cetăţenii care au informaţii despre dispariţia celor doi copii să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.