Pentru a aminti de fostul sportiv, a fost realizat un graffitti uriaș, la metroul din București, stația Ștefan cel Mare.
Obie Platon este autorul lucrării murale, iar pentru realizarea acesteia s-a muncit două săptămâni.
Desenul îl înfățișează pe fostul canoist în timp ce vâslește într-un cadru abstract, alături de soare și lună, realizate într-un mod inedit.
Ivan Patzaichin, o legendă a României
Legendarul Ivan Patzaichin s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, pe 5 septembrie 2021, după o luptă de trei luni cu o boală necruțătoare.
Pe 16 septembrie, Metrorex a așezat o placă comemorativă la intrarea în stația de metrou Ștefan cel Mare, aflată peste drum de Stadionul Dinamo, în fața căruia cel mai valoros canoist din istoria României are și o statuie.
Marele campion a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.
Legendarul sportiv a început să practice sportul la Tulcea, la 18 ani fiind transferat la secţia de kaiac-canoe a clubului Dinamo, unde a reuşit o carieră sportivă excepţională.
Ivan Patzaichin este cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, unde a câștigat medalii la edițiile din 1968, 1972, 1980 și 1984.