„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Videle s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, domiciliat în județul Argeș, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localității Tătărăștii de Sus, din direcția Pitești către Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, cu un cap de pod.
În urma impactului a rezultat decesul unui pasager (dreapta față), bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Argeș, și vătămarea conducătorului auto, bărbatul de 34 de ani fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, potrivit IPJ Teleorman.