Un autovehicul, condus de un bărbat de cca. 44 de ani, a intrat într-un copac de pe marginea carosabilului, rezultând rănirea acestuia.
La fața locului au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
Victima, cu multiple traumatisne, conștientă și cooperantă, neîncarcerată, a fost preluată de paramedicii SMURD și a fost transportată la Spitalul Videle pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I, cazul rămânând în atenția poliției pentru cercetări, anunță ISU Teleorman.