Fostul soț al avocatei Elodiei Ghinescu, în vârstă de 45 de ani, agent de poliție și om de fotbal, a murit, joi, în propria locuință.
Ciprian Mustață a fost primul soț al Elodiei Ghinescu, de care a divorțat în 2002, după care s-a recăsătorit apoi cu polițistul (fost) Cristian Cioacă, condamnat pentru că ar fi ucis-o și ar fi ascuns/distrus cadavrul.
„Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis cei de la clubul Olimpic Cetate.
Ciprian Mustață era agent șef de poliție în Brașov, iar fotbalul era marea sa pasiune. Polițistul era cunoscut cu afecțiuni medicale cardiace încă de anul trecut atunci când a suferit un preinfarct. Apropiații sunt înmărmuriți și șocați deopotrivă de moartea fulgerătoare a lui Ciprian. „Ne consumăm de atât de mult și uităm ca suntem trecători. Fetițele lui aveau mare nevoie de el. Un tată, un coleg si un om deosebit”, spun colegii lui Ciprian Mustață. Dumnezeu să-l odihnească în pace!