În plus, cei doi sunt obligați prin decizia instanței de la Curtea de Apel București să îi plătească jurnalistei 80.000 de lei cu titlul de daune morale.
„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, informa DNA.
Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele sale privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, dar și la Academia de Poliţie, a primit ameninţări cu moartea în aprilie 2019.
„Luni seara, la ora 21.05, am primit un mesaj de amenințare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție, instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire.
De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare rețea de complicități, putere, influență și bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituțiilor statului.
Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel.
Am încercat să îmi explic de de am primit aceste amenințări: dezvăluirile legate despre Academia de Poliție, așa cum am scris în penultima mea anchetă publicată pe PressOne, riscă să lase instituția fără o bună parte dintre profesorii care au doctoratele susținute acolo și care, cel mai probabil, sunt și ele plagiate. Pentru un profesor, o teză de doctorat plagiată înseamnă încheierea carierei academice.
Conținutul mesajului sugerează că amenințarea este legată de subiectele la care lucrez acum.
Am depus chiar luni noaptea plângere la Poliția Capitalei și sper că polițiștii își vor face treaba, iar cel sau cei care au recurs la amenințări vor fi prinși cât mai repede. Ministrul de Interne și șeful IGPR au fost informați despre amenințările pe care le-am primit.
De nenumărate ori mi s-a spus în acești ani că am curaj, iar replica mea, spusă în glumă, a fost că nu știu dacă este curaj sau inconștiență. Un jurnalist nu trebuie să își pună vreodată problema în termeni de curaj sau frică, ci în termeni de adevăr și interes public, singurele lucruri pe care trebuie să le slujească. Iar atâta timp cât adevărul este de parte lui nu trebuie să îi fie frică de nimeni și de nimic.
PS. Am cenzurat o parte din conținutul mesajului pentru a-i proteja pe cei dragi mie”, a scris Emilia Șercan la vremea respectivă.