Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a fostului edil Anghel Gheorghe, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (1.011 acte materiale).
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 2009 – 2012, la nivelul Primăriei Municipiului Caracal, și-a desfășurat activitatea un grup infracţional organizat care a avut drept scop obţinerea, de către membrii săi și persoane apropiate acestora, de sume de bani necuvenite, în principal direct din încasările instituției publice, în condiții nelegale, prin folosirea de documente care nu atestau operațiuni comerciale reale. Prejudiciul cauzat bugetului Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Caracal este de 5.009.500 lei.
Din grupul infracțional organizat au făcut parte inculpatul Anghel Gheorghe, primarul municipiului Caracal și inculpata Tudor Maria, directorul economic al instituției, care au deținut și calitatea de inițiatori și coordonatori ai grupului, precum și funcționari publici aflați în subordinea acestora și reprezentanți ai unor societăți comerciale, care au acționat coordonat pentru obținerea de foloase ilicite.
În concret, în perioada menționată anterior, inculpații Anghel Gheorghe și Tudor Maria au dispus eliberarea de sume de bani direct din casierie și au semnat ordine de plată în favoarea mai multor societăți comerciale, fără ca aceste plăți să fie în vreun fel justificate de angajamente legale din care să rezulte obligații de plată în sarcina Primăriei mun. Caracal, fără să existe dovada efectivă a recepționării bunurilor plătite și folosirea acestora în interesul instituției, fără să rezulte necesitatea obiectivă a efectuării unor astfel de achiziții și fără ca aceste operațiuni financiare să fie supuse controlului financiar preventiv.
La grupul infracţional organizat au aderat reprezentanţi de fapt/de drept ai societăților comerciale în numele cărora s-au emis pretinsele „documente justificative” și alți funcţionari publici din cadrul Primăriei mun. Caracal care au pus la dispoziţia angajaților din cadrul Direcției Economice și casieriei centrale numeroase facturi fiscale şi chitanţe cu conținut nereal, documente de evidență primară în care au fost consemnate de regulă prestări de servicii fictive în beneficiul instituției publice.
Practic, Anghel Gheorghe, în calitate de inițiator și lider al grupului infracțional organizat, a acționat în mod concertat alături de ceilalți inculpați pentru obținerea de foloase patrimoniale/nepatrimoniale (sume de bani și capital electoral) atât pentru sine cât și pentru alții (ceilalți membrii ai grupării sau persoane apropiate acestuia), folosind în mod discreționar bugetul local al Primăriei mun. Caracal ce provenea în special din veniturile încasate din impozite și taxe locale, manipulate prin casieria centrală.
De exemplu, a rezultat că inculpatul Anghel Gheorghe a folosit discreționar bugetul local, în sensul că a organizat diverse „mese de protocol”, fără respectarea prevederilor legale și ale hotărârilor Consiliului Local al mun. Caracal și a achiziționat produse care nu erau necesare instituției publice sau servicii de presă destinate promovării unei imagini favorabile, încălcând flagrant obligațiile stabilite de lege în sarcina sa ca ordonator principal de credite.
În acest sens, a dat dispoziții atât direct, dar mai ales indirect, prin intermediul directorului economic, să fie plătite sume de bani în special din numerarul casieriei dar și prin ordine de plată (semnate de el și inculpata Tudor Maria), din conturile de trezorerie ale instituției publice, fără respectarea prevederilor legale și în baza unor înscrisuri care, în cea mai mare parte, nu atestau prestații reale făcute în beneficiul primăriei sau a municipiului Caracal.
Pentru ca mecanismul infracțional elaborat alături de inculpata Tudor Maria să poată fi efectiv aplicat și să nu fie sesizate organele fiscale sau penale competente, inculpatul Anghel Gheorghe a suprimat mecanismele de control (controlul intern managerial, controlul financiar preventiv și auditul intern) prevăzute de lege, care aveau ca obiect tocmai verificarea regularității și legalității acestor plăți și, implicit, folosirea eficientă a fondurilor publice care constituiau bugetul Primăriei mun. Caracal.
În același scop, cei doi au hotărât de comun acord eliminarea etapelor obligatorii prevăzute de lege cu privire la utilizarea fondurilor publice și, implicit, suprimarea înscrisurilor care ar fi trebuit să fie semnate de aceștia – dispoziția de plată către casierie și ordonanțarea de plată, tocmai pentru a suprima dovezile scrise care probau activitatea infracțională derulată în perioada 2009 – 2012.
În cauză, Consiliul Local al mun. Caracal s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.009.500 lei. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile, ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.