"Cel mai și cel mai mult mă revoltă acuzația făcută la adresa întregului popor român: <<Voi unde ați fost când s-a vândut petrolul?>> Și eu fac parte din poporul român. <<Nu mai avem nevoie>>, spuneau atunci cei care au preluat puterea. <<Nu mai avem nevoie pentru ca noi luăm gaz din Ungaria>>. Noi am avut vreo putere (să împiedicăm vânzarea petrolului românesc - n.r.)? Acum, dacă se vinde portul Constanța ca să intrăm in Schengen, noi ce putere avem? Ne întreaba pe noi cineva?", a afirmat Florin Zamfirescu.
Maestrul a explicat în cadrul emisiunii moderate de jurnalista Anca Alexandrescu și de ce nu va mai merge la vot la alegerile din 2024.
"Teoria mea este că votul - dacă ar folosi la ceva - nu ne-ar da voie să votăm. Doar iluzia că contribui și tu cu ceva, că exprimi.
De ce credeți că se zbat să ia puterea: ca să distrugă. Pentru mine România e un hoit, e o halcă din care toți se bat să mai ia câte o bucată. Și după aceia se trezește cineva să întrebe: <<Domne, da voi ce ați păzit? Voi unde ați fost?>>", a spus actorul.
El a continuat: "<<Vrem o țară ca afară>> Asta e cea mai tâmpită chestiune. I-am spus-o și lui Florin Chilian când a lansat-o că eram cu el. Avem în interior niște cozi de topor care se prevalează de afirmațiile din afară și ne dau în cap. La noi, tara cea mai gravă e minciuna. Domnilor, omul minte de dimineață până seara. Omul minte gratuit fără să-și dea seama. Domnilor, nu mai mințiți! Spuneți adevărul!".
Maestrul Florin Zamfirescu a tras un semnal de alarmă, spunând că "tot Mapamondul e cu ochii pe România, e chit pe asta: România va dispărea. Cineva a spus: <<Aveți o țară prea frumoasă ca să o puteți păstra fără luptă>>
Voi nenorociți și distrugeți un popor și o țară cu merite. Țara asta a dat lumii oameni grei, oameni care nici măcar nu mai sunt pomeniți ca să fiți voi vedete. Țara asta a dat actori, dansatori, balerni și pictori. Ar trebui să vă fie rușine să apăreți în fața poporului și să mințiți".
Întrebat ce e de făcut în condițiile actuale, el a răspuns: "Să ieșim în stradă și să înconjurăm Parlamentul cu mâinile încrucișate. Două metode folosesc ei: 1.) frica și 2.) îi mai dă din când în când câte ceva (poporului - n.r.). Să îi mai dăm câte 50 de lei și atunci oamenii spun <<Uite, ne-a mai dat și nouă ceva>> Ca unui leu în cușcă îi mai dai câte o halcă, câte o porție chiar dacă el are nevoie de 20 de kg de carne, dar s- obișnuit așa, cu porția (...)".
Aderarea la Schengen - cine pune piedici?
"Inițial au spus: <<Trebuie să dăm tot că să intrăm în UE>>. Dacă ni s-ar fi spus atunci ce condiții ni se impun, poporul ăsta s-ar fi opus. Cum să intri în UE și să ți se pună condiții? Dacă ni s-ar fi spus atunci că trebuie să intrăm în fundul gol, să dăm tot...
Eu nu spun să nu intri, dar să intir și să dai tot... Noi trebuia să spune: <<Am asta, am aiai. Asta rămâne al nostru>>.
Băi fraților, la noi bucată cu bucată se vinde la liber! La noi, guvernanții noștri votați de voi și de mine, vând totul. Se vinde portul Constanța la olandezi. Ei ne spun că dacă nu le dăm portul, nu votează intrarea în Schengen. Ei au drept de veto. Noi am îndeplinit toate condițiile".
"Pe Eduard Hellvig sunt dispus să îl votez și președinte, dar cu o condiție"
"Eu pe Eduard Hellvig sunt dispus să îl cred ce spune cu condiția să demonstreze cele spuse înainte de alegeri. Sunt dispus și să îl votez ca președinte. Senzația mea asta e - noi trebuie sa avem un președinte alogen", a mai spus actorul.