„Am depus un amendament extrem de important, modificăm Articolul 80, clarificăm explicit că nu vom avea majorări de taxe și impozite, că nu vor fi scoase excepții. Este decizia politică PNL luată în forurile statutare. Am venit cu acest amendament susținut de ministrul Boloș și va deveni literă de lege.
Stabilim taxe și impozite prin lege, tot prin lege stabilim că nu creștem aceste taxe. Venim și întărim cele spuse, pentru că am constatat că uneori e o diferență de la vorbe la fapte”, a declarat liberalul.
Florin Roman acuză că amendamentul adoptat este împotriva USR, partidul care, prin jaloanele din PNRR, a obligat România la majorări de taxe.
„Am o problemă cu cei care ne-au obligat să facem aceste majorări de taxe care au fost și în luna octombrie, rezultatul unor jaloane din PNRR.
Acest amendament este împotriva USR, partidul care a impus taxe noi. Sunt convins că colegii mei vor vota acest amendament, i-am auzit spunând în Parlament că nu vor vota taxe și impozite noi”, a declarat Florin Roman.