„Bugetul României a fost a treia temă pe care am discutat-o, ştiţi că noi am preluat o situaţie financiar-bugetară dezastruoasă în 2019 cu facturi neplătite, cu cheltuieli care se întindeau pe mai mulţi ani, care creşteau în fiecare an. Acest lucru a făcut ca România să intre în procedură de deficit excesiv înaintea pandemiei. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană. Dacă astăzi am judeca UE după aceleaşi reguli, toate ţările ar intra în procedură de deficit excesiv, în România aceste reguli au fost suspendate în 2020. Nu ştiu dacă vor fi suspendate şi în 2021.
Din păcate, România este, datorită acelor politici dezastruoase din perioada 2017 - 2019, în această procedură şi trebuie să arătăm Comisiei Europene, agenţiilor de rating şi investitorilor că suntem un Guvern responsabil aşa cum am promis în campania electorală. Am prezentat cifrele economice şi veţi vedea că ele sunt mult mai bune decât a estimat oricine la începutul anului şi că am făcut un lucru foarte bun cu economia anul trecut. Deja avem cifre pe creşterea venitului net, cu 8,5%, avem cifre pe investiţii, pe industrie, dar vom avea cifre şi pe creşterea economică în curând şi estimările mele arată că vor fi mai bune decât a estimat oricine pe acest an", a declarat Florin Cîţu.
"Vreau să discutăm despre buget, pe ce ne-am bazat în construirea lui. Păi în primul rând ne bazăm pe o realitate dură. Venim după trei ani şi ceva de guvernare PSD şi un an de pandemie. În această perioadă cheltuielile au crescut fără niciun fel de legătură cu sustenabilitatea sau cu creştera economică în perioada 2017 - 2019, iar în anul de pandemie a trebuit să creştem cheltuielile pentru că am fost în situaţie dificilă, în timp ce economia a stagnat sau a scăzut", a explicat el.
„Am spus de la început că nu sunt de acord să susţin în acest buget nenorocirile adoptate de PSD între 2017 şi 2019. Am votat împotriva lor în Parlamentul României, am fost împotriva lor, sunt împotriva lor şi astăzi. În acelaşi timp, dacă cineva îşi imaginează că putem menţine acele nenorociri în buget şi să punem peste din bugetul nostru, prin programul nostru de guvernare, se înşeală, nu avem cum, nu avem spaţiu. Pentru a crea spaţiu în programul nostru de guvernare, trebuie să eliminăm acele nenorociri. Şi am început şi eu rămân ferm pe această poziţie de a elimina lucrurile din buget care au fost aprobate în 2017 - 2019 pur populist. Prin acest buget reparăm dezmăţul făcut de PSD în perioada 2017 - 2019", a mai spus Florin Cîţu.