Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Focşani, că pentru modificarea legii salarizării este nevoie de voinţă politică, iar angajaţii din sistemul de stat ar trebui remuneraţi în funcţie de performanţa fiecăruia.
"Am fost primul care a oprit creşterile salariale fără niciun fel de legătură cu performanţa. De curaj am dat dovadă. Se lucrează la legea salarizării exact în direcţia pe care am spus-o în spaţiul public, mai e nevoie şi de voinţă politică. Eu aş fi mers puţin mai departe în acest moment. N-a prea fost voinţă politică, dar o găsim. În ceea ce mă priveşte, am mers până acolo unde s-a putut prin ordonanţele de urgenţă", a declarat Cîţu.
Acesta a susţinut că performanţa trebuie să fie principalul criteriu de remunerare a angajaţilor din sistemul de stat.
"Nu e vorba de a tăia ceva sau de a elimina. E vorba de a lega un venit de performanţă. Întotdeauna se spune că în sistemul public nu se poate să măsori performanţa. Cum nu se poate să măsori performanţa? Se vede cu ochiul liber unde este performanţă în domeniul public şi unde nu este. Dumneavoastră ştiţi cel mai bine cum să măsuraţi această performanţă. Doar trebuie să vi se dea uneltele respective. Prin această lege a salarizării încercăm ca acei oameni buni din sectorul public să fie remuneraţi, acei oameni care merită să primească mai mulţi bani şi nu cei care stau pe lângă ei şi primesc salariu", a spus Cîţu.
Premierul Florin Cîţu participă, sâmbătă, la o dezbatere organizată de Consiliul Judeţean Vrancea pe teme privind bugetul pentru anul 2021, în cadrul căreia un primar i-a cerut "să aibă curaj şi să ia o decizie privind legea salarizării".
"S-au pus aceste etichete pe sistemul public de salarizare şi pe oamenii care lucrează în sistemul public de salarizare. Şi ar trebui să aveţi curaj şi pur şi simplu să faceţi curăţenie odată în legea publică a salarizării. Şi de sporuri, şi de toate bazaconiile care sunt în legea asta, prin care se creează diferenţe şi posibilitatea unora de a-şi duce veniturile în sus şi altora de a-şi duce veniturile în jos. Să discutăm despre o lege unitară a salarizării. Să fie răsplătit angajatul pentru ceea ce face nu pentru că este într-o primărie mai bogată. Dumneavoastră să stabiliţi salarii de la cel mai mic nivel până la cel mai de sus. Pentru că s-a pus şi o etichetă pe primării că ne-am făcut salarii cum am vrut", a spus primarul comunei Vizante-Livezile, Dragoş Ciobotaru.