Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Garda de Mediu Arad, cisterna fisurată era încărcată cu 25 tone de gaz lichefiat, care a fost deversat de autorităţi la sol.
"În urma controlului efectuat în locaţia accidentului şi a verificării documentelor puse la dispoziţie de către administratorul societăţii transportatoare, s-au constatat următoarele: contaminarea solului pe o suprafaţă de 100 mp din cauza deversării încărcăturii; agentul economic care efectua transportul substanţei periculoase nu deţinea autorizaţie de mediu conform legislaţiei specifice", a transmis instituţia.
Potrivit sursei citate, pe lângă amenda de 60.000 lei, firmei i-a fost interzis să mai transporte substanţe, mărfuri şi deşeuri periculoase până la intrarea în legalitate. Totodată, societatea comercială va trebui să facă lucrări de decontaminare a solului.