Potrivit sursei citate, pe Autostrada A3, a apărut fenomenul de ceaţă densă. Astfel, oamenii legii recomandă şoferilor care se deplasează pe acest tronson de drum „să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte, să utilizeze luminile de întâlnire şi să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic”.
Potrivit poliţiştilor, luni dimineaţă, este ceaţă şi pe alte drumuri din ţară, respectiv pe A1 Sibiu - Deva, între Sebeş şi Deva, A2 Bucureşti - Constanţa, între Cernavodă şi Constanţa, A3 Bucureşti - Borş, între Turda şi Borş şi pe toată Autostrada 4 Ovidiu - Constanţa.