Fenomen diferit față de cel de anul trecut, când apa a erodat plaja din Mamaia și a creat niște „dealuri” de nisip. Marea Neagră poate fi, acum, comparată cu Mare Mediterană la reflux. În unele zone nici măcar nu mai atinge digurile, iar în urmă cu câteva zile nu făceau față cu valuri imense, conform Adevărul.
Nisipul, care a fost zilele trecute fundul mării, în zonele în care apa s-a retras este foarte fin. Fenomenul poate fi văzut la intrare în stațiunea Mamaia, unde nu sunt așa multe clădiri în construcții.
„În general în astfel de situații care împing apele și vânt din direcția vest scade nivelul marii. Este un fenomen care s-a mai întâmplat și în trecut, un fenomen care durează în funcție de condițiile meteo și care generează o expunere a acestor zone de mică adâncime, această retragere a mării care este un fenomen destul de rar la noi.
Nu este ceva alarmant: doar că situația actuală a fost această furtună mai rar întâlnită, cu valuri foarte mari și care a afectat destul de mult Marea Neagră, mai ales în est, în zona Rusiei, Soci și alte orașe din zona dar și Crimeea și Georgia” a explicat Radu Timofte, directorul Institutului Național de Cercetare si Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”.