Invitaţi la Festivalul Usturoiului, cei trei miniştri au mers la un moment dat într-un cort, la o masă, iar banca din lemn pe care s-au aşezat s-a rupt, spre amuzamentul celor din jur, potrivit Mediafax.
Pană, Szabo şi Stanoevici au fost ajutaţi să se ridice, iar unul dintre organizatori le-a adus o altă bancă. Cei trei au râs, ministrul Stanoevici spunând: "Hai că asta a fost tare!". Apoi, miniştrii s-au aşezat şi au continuat să discute.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Usturoiului din Pasul Tihuţa are loc sâmbătă şi duminică, organizatorii pregătind concerte de muzică şi dansuri populare, gulaş la ceaun şi diverse concursuri.
Printre participanţii din prima zi a festivalului s-au numărat şi miniştrii Doina Pană, Gabriela Szabo, Eugen Teodorovici şi Bogdan Stanoevici, aceştia din urmă încercându-şi îndemânarea la un concurs de tăiat lemne.