Imaginile i-au făcut pe părinții Sharei să ceară un milion de euro, sub formă de despăgubire. De asemenea, momentele cheie în care se evidențiază modul în care s-au desfășurat ultimele clipe din viața fetei au fost incluse în dosar.
Eleva ar fi primit, de la tânăr, un drog extrem de periculos iar apoi, cei doi au întreținut relații sexuale. La un moment dat, victima a suferit o hemoragie în zona intimă. Speriat, băiatul de 19 ani și-a chemat mama care se afla la parter, iar aceasta a sunat la 112. În timp ce olimpica zăcea pe podeaua din dormitor, tânărul a avut timp să ascundă drogurile. Până la sosirea salvatorilor, un echipaj de poliție și-a făcut apariția în casa băiatului.
În imaginile surprinse de camere se văd și gafele comise de polițiștii. În timp ce adolescenta își dădea ultima suflare în camera alăturată, agenții stăteau neclintiți pe canapeaua din hol.
Abia după ce familia Sharei a făcut reclamație cu privire la condițiile în care copilul lor a murit, a fost deschisă o anchetă. Așa s-a aflat că tânărul la care s-a dus acasă i-ar fi oferit droguri sintetice.
Mărturie sfâșietoare a tatălui adolescentei care a murit în urma unei hemoragii după ce ar fi fost drogată: "Singurul copil...era premiantă"
Familia spune că fata vorbea cu tânărul din Piatra Neamț ocazional și l-a cunoscut în 2021 pe internet. Medicii legiști au concluzionat că decesul ei s-a produs din cauza unei supradoze, urmate de o hemoragie genitală.
Inspectoratul de Poliție Neamț a început o anchetă internă pe numele a șase agenți. Aceștia au fost cercetați disciplinar pentru neglijență în serviciu abia la trei luni după moartea elevei olimpice.