Falimentul sistemului românesc de sănătate în statisticile mondiale

Puteţi accesa analiza aici.

Problema, în esenţă, este una politică. De viziune politică. De ambiţie. De ştiinţă în a stabili priorităţile naţionale astfel încât, poate, cine ştie, în secolul acesta sau în cel următor, clasa noastră politică să-şi poată crea, asuma şi duce la îndeplinire un program fundamental pentru supravieţuirea, la propriu, a naţiunii române. Căci, dacă vă spuneam că a început o dezbatere asupra acestui document, ea nu seamănă nicidecum de obişnuita garagară a politicienilor care în ţări sub-dezvoltate sau cu sisteme instabile, îşi permit să ofere la momentul oportun, promisiuni mirifice, cunoscând regula de aur a minunilor care ţin maximum trei zile deoarece, între timp, atenţia a fost abăută spre alte ţinte, mult mai puţin sensibile.

Asta deoarece discuţia despre sistemele de sănătate, atunci când se poartă în cercurile marilor decidenţi globali, se leagă exact de principiul sub incidenţa căruia au lucrat cei de la THE LANCET: corelarea între sistemele respective şi indicele Obiectivele Dezvoltării Sustenabile (SDG) stabilite de ONU în septembrie 2015 şi care cuprind 17 ţinte globale, 168 de ţinte specifice şi 230 de indicatori acoperind perioada până în 2030. Studiul realizat de cei de la THE LANCET preia cei 33 de indicatori legaţi specific de domeniul sănătăţii la care adaugă unii noi care, printre altele, privesc relaţiile cu indicele socio-demografic (SDI, măsurare globală bazată pe venitul mediu, rata generală de feritilitate şi nivelul de educaţie).

Ştiu că asta nu ne va plăcea şi vom invoca imediat fie „dezastruoasa moştenire”, fie că altele ne sunt priorităţile, fie că, de fapt, e vorba despre un alt exemplu de monstruoasă conspiraţie internaţională care trebuia să găsească un ţap ispăşitor în Europa.

Drept care, analizele care decurg din interpretarea acestor statistici prezintă interes strategic deoarece, pentru guverne şi companii, în definitiv pentru orice tip de investitor potenţial, dau o imagine a tendinţelor globale la nivelul evoluţiei ascendente sau, dimpotrivă, descendente la nivelul unei ţări, aşa cum este ea susţinută şi protejată de propriul sistem naţional de sănătate. Rezultat direct al unei forme de viziune naţională (sau de lipsă a ei) şi al unei decizii de prioritizare pe termen mediu şi lung.

Dacă termenul de comparaţie îl reprezintă valorile înregistrate în ţara cu cele mai bune performanţe (Islanda), atunci pentru ai noştri ar trebui să constituie un motiv de foarte gravă îngrijorare că constatăm care sunt sectoarele în care înregistrăm minusuri în raport cu media tuberculoza, nivelul general de igienă, fumatul,  nivel de mortalitate legat de condiţii legate de calitatea sistemelor de apă, canalizare şi igienă, dar nivel scăzut în ce înseamnă serviciile de planificare familială, metode moderne de contracepţie... Găsiţi statisticile la pagina 15 din document.

Important, dar nu aici se află cea mai gravă dintre observaţii. La pagina 22 veţi găsi graficul global, dar şi unul special pentru zona Balcanilor privind elementul cheie, adică perspectivele de viitor, determinate pe baza diferenţelor între indicii SDG şi SDI, iar evoluţia României este una negativă.

În plus, mi se pare foarte grav, nespus de serios prin consecinţele sale politice evidente, faptul că, cu acest loc 74 de pe listă, suntem ultima dintre ţările membre UE, pe locul 67 fiind Bulgaria...

Ştiu că asta nu ne va plăcea şi vom invoca imediat fie „dezastruoasa moştenire”, fie că altele ne sunt priorităţile, fie că, de fapt, e vorba despre un alt exemplu de monstruoasă conspiraţie internaţională care trebuia să găsească un ţap ispăşitor în Europa.

Aşa s-a gândit, aşa s-a argumentat şi aici am ajuns. Între timp, din 2007 încoace, stau nefolosite fondurile europene care ar fi pututu fi accesate în cadrul unei viziuni normale (era să scriu „sănătoase”) de ţară care să fi pus ca prioritate naţională acest domeniu al sănătăţii împreună cu cel al educaţiei.

Suntem unde vrem sau unde decidem politic că vrem să fim - departe, iată, de standardele unei Europe a civilizaţiei.

Nu s-a întâmplat aşa. Dimpotrivă, aşa cum bine ştiţi. Astfel, ajungem să fim cunoscuţi acum în Europa ca o ţară în care se dezvoltă continuu aşa-numitele „boli ale sărăciei”, cum ar fi tuberculoza. Sau avem dezbaterile incredibile, venite din obscurantismul şi fanatismul unor alte timpuri, asupra necesităţii de a vaccina copiii, dezbatere pe care în lume o animă doar reprezentanţii unor secte, poartă deschisă spre creşterea mortalităţii infantile dar şi pentru recrudescenţa unor maladii despre care s-a crezut că ar fi definitiv eradicate, tocmai datorită generaţiilor succesive de de vaccin din ce în ce mai eficient.

Dar, în definitiv, suntem unde vrem sau unde decidem politic că vrem să fim - departe, iată, de standardele unei Europe a civilizaţiei. Nu a unei teoretice, ci a acesteia a vieţii de fiecare zi. Este o agendă pe care, în alte ţări, o vedem pe primele locuri în orice dezbatere publică, în programele sau în platformele politice, căci, acolo, se consideră că valoarea fundamentală o reprezintă viaţa propriei populaţii.

Vă rog citiţi datele acestui raport şi, doar pentru câteva clipe măcar, încercaţi să gândiţi în termenii jocului global. Acela în care, acum, se produc mutaţii esenţiale pentru care se selectează parteneri viabili. De asta este grav acest loc 74. Mult după Albania, Uzbekistan, Costa Rica, Uruguay, Barbados sau Republica Dominicană.

Cui îi pasă de asta? Asta ştiind că cei de la THE LANCET au date aproximativ similare cu cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, din 190 de ţări, suntem pe poziţia 99, între Nauru şi Saint Kitts and Nevis. Adevărat, suntem acolo doar penultimii din UE, căci pe locul 102 este Bulgaria.