Valentin Răduțiu a susținut concerte în Germania, Anglia, Franța, Hong-Kong, Cehia și în multe alte țări. A primit numeroase premii atât în România, la Concursul Internațional George Enescu, cât și la concursuri din străinătate, mai ales la cele din țara sa natală, acesta fiind născut în Germania, la Munchen.
Intrasem în sala de repetiții a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Valentin tocmai își terminase repetițiile pentru un spectactol pe care trebuia să-l susțină peste aproximativ trei ore, în cadrul Festivalului de Muzică SONORO.
Înfățișarea violoncelistului în vârstă de 32 de ani exprima eleganța și profesionalismul pe care te aștepți să le ofere un virtuoz al muzicii clasice. Stătea pe scaun picior peste picior, cu spatele drept şi, chiar dacă nu era îmbrăcat la costum, se putea vedea bunul gust al acestuia. Tunsoarea, comparabilă cu cea a actorului Antonio Banderas, îi oferea un aer iberic, însă zâmbetul primitor și privirea călduroasă afişate de Valentin i-au trădat originile ardelenești.
Am observat accentul german al violoncelistului, care a explicat de ce este recunoscut între prieteni ca fiind „clujeanul munchenez”. „Părinții mei sunt din Cluj. Eu sunt născut la Munchen. Sunt, așa cum mă introduce Răzvan (n.r. organizatorul festivalului SONORO) mereu, clujeanul munchenez”, a mărturisit tânărul.
Muzician înnăscut
Valentin a îmbrăţişat arta de a cânta la violoncel încă de la șase ani. Acesta a fost inspirat de tatăl său, și el violoncelist. „Tata a fost violoncelist, a studiat la București, dar a cântat la Filarmonica din Cluj, deci el a fost primul meu profesor”.
Violoncelul este un instrument din familia viorii. El se situează, din punct de vedere al înălțimii sunetului, între violă și contrabas. Acest instrument și-a găsit loc adânc în sufletul lui Valentin și recunoaște că tatăl său și-a dorit ca el să performeze la violoncel „Așa cum mulți părinți, fie că sunt medici sau avocați, își doresc ca copiii lor să urmeze meseria”, a spus tânărul care a precizat însă că nu a fost obligat să facă asta. „Nu am fost obligat, nu a fost un lucru stimulat de ideea de a duce tradiția mai departe. Am avut o atracție foarte mare față de violoncel. Am crescut cu violoncelul în casă. Întotdeauna a fost un frate cumva”, a mărturisit acesta.
Antrenat de cei mai renumiți violonceliști ai secolului
Valentin Răduțiu a studiat la Salzburg, Viena și Berlin sub aripa unor profesori faimoși în lumea muzicii clasice. Se poate simți admirația și recunoștința pe care artistul o are față de îndrumătorii săi. „Am avut ocazia să studiez la cei mai renumiți violonceliști ai secolului, Heinrich Schiff și David Geringas, doi titani ai violoncelului și foarte mari pedagogi care au fost mereu foarte selectivi în a-și alege clasa lor. Se cam cunosc violonceliștii care au studiat la acești profesori în ultimii 20-30 de ani.
Din punct de vedere artistic și spiritual au fost mari surse de inspirație”, a declarat Valentin. Violoncelistul a început să cânte la concursuri și în diferite orchestre încă de pe băncile școlii. „Noi muzicienii începem să cântăm din tinerețe. Sigur, premiile, concursurile pe care le câștigi, acestea se întâmplă și în timpul studiului, și deci începi să ai și concerte, un lucru firesc”, povestește Valentin. Pe lângă studiu și îndrumarea unor profesori, artistul a precizat faptul că experiența în domeniul muzical este foarte importantă, toți muzicienii căutând oportunități de a își îmbunătății palmaresul.
„Cariera unui muzician este ca un puzzle”
Valentin Răduțiu a câștigat numeroase premii internaționale precum „Friedrich Dotzauer” la Dresda și „Karl Davidov” la Riga. „Premiul Muzicii al Economiei Germane”, unul dintre cele mai importante premii pentru tinerii muzicieni din Germania, și concursul Enescu reprezintă mari realizări în cariera violoncelistului care a dezvăluit cum și-a câștigat renumele.
„Cariera sau parcursul unui muzician, desigur, este puțin ca un mozaic, un puzzle pe care-l construiești, în care un lucru duce la alte lucruri. Eu personal cred într-un parcurs care să aibă o creștere și o evoluție firească, naturală și sigur că un premiu la un concurs îți deschide o altă viață, o altă țară. Prin concursul din Germania (n.r. acesta face referire la concursul la care a obținut „Premiul Muzicii al Economiei Germane”) mi s-au oferit multe posibilități, dar la fel și prin concursul Enescu. Fiecare concert îți deschide într-un fel o nouă ușă, cunoști alți oameni și așa se răspândește un anumit renume. Un puzzle chiar cred că este o imagine foarte bună, sau un mozaic, are o evoluție și crește o dată cu tine pe parcursul anilor”.
Puzzle-ul lui Valentin cuprinde reprezentații pe numeroase scene internaționale ca Filarmonica din München, Filarmonica din Berlin, Konzerthaus Berlin, Prinzregententheater și Herkulessaal din München, Ateneul Român, Filarmonica din Riga și Hong Kong City Hall, precum și participări la festivaluri: Schleswig-Holstein Musik Festival, Festivalul George Enescu, Heidelberger Frühling, Cellobienale Amsterdam, Musikfest Stuttgart, Fürstensaal Classix, Hong Kong Arts Festival, SoNoRo și Klangspuren Tirol.
Din 2013 și până în 2017, Valentin a fost implicat în programul „stART”. Acest program are obiectivul de a susține tinerii artiști și este organizat de concernul farmaceutic Bayer. Cântărețul și-a exprimat admirația față de program „Am cântat acolo în mod regulat concerte și mi-au sponsorizat mai multe primări de disc. O inițiativă extraordinară pe care ai putea-o numi un fel de “artists in residence”. Au și o proprie orchestră, deci este un lucru fascinant cum a fost conceput.”
Planuri de viitor
Din 2019, Valentin va lua funcția de prim-violoncelist la orchestra Deutsches Symphonie Orchester din Berlin, după doi ani petrecuți ca profesor la o universitate din Rostock.
„Este o nouă etapă cu postul de prim-violoncelist la Berlin la Deutsches Symphonie-Orchester și mă bucur de această nouă perioadă. Este un post care în același timp îmi lasă și foarte mult timp pentru alte lucruri, așa că anul viitor este cumva asociat cu acest nou început. Apare un nou disc la iarnă cu concerte de violoncel clasice Haydn , Bach și alte concerte împreună cu orchestra de cameră. Mă bucur să revin în România, și așa ca să tot repet ideea, crește puzzle-ul.”, spune artistul.
Muzica clasică „trebuie trăită, nu doar povestită”
Mersul la operă sau la un concert de muzică clasică este un gând pe care multă lume îl respinge. În ziua de astăzi, dacă mergi la un asemenea spectacol ești considerat om de rang înalt al societății. Valentin este de altă părere „Muzica clasică nu este deloc ceva inaccesibil sau elitist cum s-ar putea spune. Ne oferă clipe care ne îmbogățesc sufletește, în care putem sta deconectați de viața cotidiană. Cred că este ceva ce trebuie în primul rând trăit, nu doar povestit, și pot încuraja pe oricine. Câteodată poate partea feminină este mai deschisă din dorința de a avea un cadru foarte frumos în care îți poți îmbrăca o rochie frumoasă și în care să te simți ca în alte vremuri. Mie îmi plac și alte feluri de muzică, dar totuși dacă mergi să auzi într-un stadion un star de rock, acesta va fi un punctuleț la 100 de metri distanță și îl vei vedea pe ecran, iar în muzica de cameră avem acest cadru intim și putem descoperi altceva.”
Ce îl leagă pe Valentin Răduțiu de Cluj
Valentin spune despre Cluj-Napoca că este un oraș de care îl leagă multe. „Este un oraș cu care mă simt într-o legătură deosebit de puternică și de frumoasă, în care am venit de foarte multe ori în viața mea, să-mi revăd rude, să-mi petrec vacanțe. Ai mei au o cabană la munte, la Bălcești”, mărturisește acesta.
Clujul comparat cu Viena
Violoncelistul, umblat prin oraşe impresionante precum Berlin, Munchen, Stuttgart, Viena, Praga, Stockholm şi altele, a avut cuvinte de laudă la adresa Clujului, comparându-l cu Viena „Sigur că în Cluj resimți urmele Imperiului Austro-Ungar. Asta observ în arhitectură și mai degrabă în anumite detalii sau elemente arhitectonice care te duc cu gândul la Viena. Clujul, în ultimii ani, a crescut, a evoluat într-un mod fantastic. Mă uimește de fiecare dată când revin. În ceea ce privește infrastructura cred că, la fel, s-au făcut niște îmbunătățiri și niște progrese fantastice”. De asemenea, Valentin a observat circulaţia intensă din Cluj-Napoca „În centru aproape nu mai găsești parcare.”
Valentin Răduţiu locuieşte la Berlin, însă recunoaşte că viaţa de muzician implică mult timp petrecut pe drumuri datorită concertelor şi diferitelor evenimente la care trebuie să participe. Se pare că timpul petrecut departe de casă îi aduce şi avantaje, printre care faptul că reuşeşte să îşi viziteze ţara de origine şi familia „Cu ocazii muzicale am fost relativ destul de des în țară în ultimul an. Familia și rudele sunt mai mult în Ardeal, și cu festivalul Sonoro vine mătușa mea la concert, vine o verișoară mâine, deci pot avea și trăiri private în cadrul concertelor.” Cu toate acestea, tânărul artist declară că îşi găseşte timp şi pentru a se relaxa.
”Știai că?” despre Valentin Răduțiu
• Violoncelul utilizat de Valentin este un Francesco Rugieri, fabricat în 1686. Un instrument cu o vechime de peste 300 de ani, pe care l-a primit de la profesorul său, H.Schiff.
„Este un instrument foarte valoros. Îl am de la un sponsor care mi-l oferă printr-o recomandare a fostului meu profesor, H.Schiff. ”Uite, dacă este cineva care dorește acest instrument frumos. Trebuie să fie cântat de un tânăr talentat. Dați-l lui Valentin Răduțiu”.
• Poate fi surprinzător, însă Răduțiu nu cântă doar muzică clasică și ascultă multe genuri muzicale. Violoncelistul a reușit chiar să alcătuiască un album de jazz, intitulat ”Remembering the rain”, în colaborare cu pianistul Benjamin Schaefer.
Valentin a explicat cum se împacă violoncelul cu muzica jazz „În jazz, mari basiști au avut dorința de a avea încă un instrument, mai mobil, mai flexibil, nu doar unul orientat spre o funcție mai acompaniativă cum o are contrabasul de multe ori.”
• Discurile lui Valentin se pot găsi pe iTunes, Amazon și Spotify.
• Unul dintre cele mai mari ziare din Germania, Süddeutsche Zeitung, l-a lăudat pe Valentin pentru „sunetul specific și incitant, de înaltă energie, cântând în registrele grave întotdeauna clar conturat și masculin, în înălțime cu lirism feeric".
Claudiu POP
Student an I Jurnalism și Media Digitală