Sami este un câine de doar şase luni şi locuieşte în localitatea Letca.
El adoră salatele proaspete şi nici nu se atinge de mâncarea specială pentru câini. Înfulecă pe nesăturate cartofii, roşiile, ardeii şi multe alte legume, însă pe primul loc sunt dovleceii. De fiecare dată ţopăie minute în şir când vede coşul de legume pe care îl aduc proprietarii din grădină. Când vine ora mesei şi farfuria cu legume se apropie de cuşcă, Sami este în culmea fericirii.
Sami a văzut lumina zilei în satul Cormeniş de pe Valea Someşului, iar stăpâna l-a făcut cadou încă de mic actualilor proprietari din Letca. Noii stăpâni i-au descoperit din întâmplare preferinţele culinare.
"Curătam cartofii şi el a tot sărit să ia . Şi am aruncat coji, apoi i-am aruncat cartoful şi l-a mâncat. I-am dat roşii a mâncat, i-am dat un dovlecel de ala mare l-a mâncat , castravete", a afirmat proprietarul câinelul.
La iarnă meniul lui Sami va conţine şi fructe.
" La iarnă înlocuim legumele cu citricele: portocale, banana, mandarine. Îmi cumpăr mie , îi cumpăr şi lui", a mai spus proprietarul.