Savanţii de la Universitatea Sheffield şi de la Centrul de astrobiologie din cadrul Universităţii Buckingham au descoperit sfera după ce au trimis baloane meteorologice la o altitudine de 27 de kilometri, cu misiunea de a recolta microparticule provenind din spaţiu.
Potrivit experţilor, misterioasa sferă microscopică din titan, cu diametrul unui fir de păr uman, a fost fotografiată în momentul în care expulza o substanţă biologică.
"Am descoperit, practic, o bilă cu diametrul unui fir de păr uman, care are filamente la exterior şi material biologic în centrul ei."Am fost stupefiaţi când analiza cu raze X ne-a arătat că sfera este făcută în principal din titan, cu câteva urme de vanadiu", a declarat cercetătorul britanic Milton Wainwright.
Potrivit acestuia, nu este exclus ca sfera să fi fost trimisă pe Pământ de o civilizaţie extraterestră cu scopul de "a însămânţa" planeta noastră.
Teoria este sprijinită şi de astrofizicianul Carl Sagan şi Francis Crick, laureat al premiului Nobel pentru descoperirea structurii ADN-ului. Aceştia susţin că descoperirea reprezintă o nouă dovadă că viaţa de pe Terra provine din spaţiu.
Cine a realizat sfera şi cu ce scop a trimis-o în apropierea Pământului? Întrebări la care experţii au câteva teorii bulversante. Aflaţi detalii şi vedeţi un interviu video cu cercetătorul britanic Milton Wainwright pe GadgetReport.ro