Explozia a avut loc miercuri, la ora 17.44, într-un bloc de pe strada Calea Bucureşti din Călăraşi, soldându-se cu decesul unei femei în vârstă de 44 de ani, Gina Popescu şi cel al lui Victor Avădanei, de 61 de ani.
Bărbatul, care era proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagraţia, a fost internat la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală, la secţia de terapie intensivă, având arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului. De asemenea, alte cinci persoane au fost rănite uşor în urma deflagraţiei.
Blocul afectat de explozie are cinci scări, iar deflagraţia a avut loc la scara doi, toate cele opt apartamente fiind avariate. În urma exploziei, alimentarea cu gaz şi energie electrică a fost oprită la toate cinci scări ale blocului.
Familiile care locuiau în apartamentele de la scara doi au fost evacuate, autorităţile locale punându-le la dispoziţie un spaţiu provizoriu de cazare, respectiv un cămin pentru elevi, însă majoritatea au preferat să meargă la rude sau prieteni. În ceea ce priveşte locatarii de la celelalte patru scări ale blocului, o parte dintre aceştia au plecat la rude sau la prieteni, din cauza lipsei gazului şi a energiei electrice, în timp ce alţii au preferat să rămână totuşi în locuinţe.