În schimb, nu spun nimic despre faptul că stația GPL de la Crevedia, unde au avut loc două explozii și au fost rănite 56 de persoane, nu mai avea autorizație de incendiu din iulie 2020.
La final, ei avertizează că vor evita să facă declarații de presă, iar ”comunicările vor fi rare și reținute”.
Textul integral al comunicatului firmei FLAGAS SRL, privind exploziile de la Crevedia:
”Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident.
La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm sa identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților, și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare.
Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina.
În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”.