Potrivit rechizitoriului întocmit de oamenii legii, la data de 21 ianuarie 2016, Cătălina Rusu, în calitate de executor judecătoresc, și-a îndeplinit, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu cu ocazia desfășurării procedurilor de executare silită în cadrul unui dosar înregistrat pe rolul biroului său.
Concret, inculpata a procedat la vânzarea prin licitație publică, contra sumei de 234.000 lei (cca. 52.000 euro) a unui teren asupra căruia, anterior, fusese instituit sechestru asigurător de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar și despre care cunoștea că provenea din săvârșirea unei infracțiuni.
În dosarul respectiv, Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, este acuzat de restituirea unor terenuri din Constanța, Mamaia, plajă și faleză, alături de alte 36 de persoane, prejudiciul cauzat din comiterea acestor fapte ridicându-se la aproximativ 114 milioane de euro. Din această sumă, 77,77 milioane de euro reprezintă un prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro, în dauna municipiului Constanța.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă cu suma reprezentând contravaloarea terenului vândut de către Cătălina Rusu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.