În urmă cu două ore s-a terminat sesiunea plenară a Parlamentului European, iar pe Aeroportul din Strasbourg se aflau la momentul emiterii alertei cu bombă foarte mulți europarlamentari, inclusiv europarlamentari români.
La momentul transmiterii acestei știri, europarlamentarii sunt transportați de urgență înapoi în sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Ar fi vorba despre europarlamentari din cel puțin două țări.
În același timp, a fost emisă o alertă cu bombă și pe Aeroportul din Basel, Elveția. Nu se cunosc momentan foarte multe detalii despre alerta de pe aeroportul elvețian.
„Am fost evacuați acum e închis, armata a intrat ca sa verifice posibilii explozibili. Așa e și la Basel. Sunt alerte cu bombe de acum două ore. Acum sunt în autobuzul care ne întoarce la Parlament, așa că, ne vom deplasa prin Frankfurt către România. Avem un zbor la ora 20:30. Oamenii sunt speriați și este o discrepanță între oamenii care vad amenințările și discuțiile din Parlamentul UE. O parte din parlamentari erau siderați.
România nu va ridica nivelul de securitate. Avem servicii inteligente bine puse la punct, cred că atunci când vor ridica nivelul de alertă, chiar va fi ceva serios. Ne batem să intrăm în Schengen, iar Italia pune control la granița cu Slovenia. E o situație greu de estimat acum câteva săptămâni”, a declarat la Realitatea Plus europarlamentarul Rareș Bogdan.