Potrivit legii modificate, polițistul, numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în altă localitate poate primi compensație lunară în valoare de până la 50% din salariu, pentru chirie, dacă nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător.
Acest drept se acordă în cazul în care locuința respectivă se află în localitatea în care lucrează polițistul sau la distanță de cel mult 70 kilometri față aceasta.
Modificările privind banii pentru chirie
Articolul 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.”
După alineatul (14) se introduce un nou alineat, alineatul (15), cu următorul cuprins:
„(15) Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensația lunară pentru chirie în condițiile alin. (1) și alin. (11) sau documentele în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin. (12) pot avea ca obiect o locuință din localitatea unde polițistul a fost numit în prima funcție ori mutat în interesul serviciului sau o locuință situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul şi nici soţul/soţia nu au în proprietate personală o locuinţă în localitatea unde se află locuința ce face obiectul contractului de închiriere ori al documentelor în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin. (12) sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.”