„Nu există medicație, vaccinul este o speranță, dar nu poți trăi doar cu speranța, fiindcă trebuie să vii și tu cu un comportament adecvat. Va veni vaccinul, vor respecta termenele cei care au făcut contractele și cei care au făcut vaccinul. Ne așteptăm la o reacție a organismului nostru. Facem un vaccin, facem un rapel la 7 zile, îl repetăm la 6 luni. Aici depinde de noi. Important este să încercăm să nu ne îmbolnăvim până la vaccin. Noi n-am resepctat nimic, ci am mers doar pe varianta: „Să ne dea guvernul, iar noi să nu facem nimic!”. Aici este o problemă care depășeșete orice noțiune. Trebuie să facem ceva ca să ne salvăm pe noi, altfel, totul este în zadar”, spune Emilian Imbri.
Managerul de la Victor Babeș spune că cei din sistemul de sănătate au depășit faza în care se luptă să-i convingă pe mulți că virusul este real.
„Noi, cei din sistemul de sănătate, am depășit faza de a convinge pe cineva să facă ceva. Am iritat persoane care au ieșit public și ne-au călcat în picioare, și au mers pe drepturi constituționale. Nu Constituția te protejează, ci măsurile de siguranță. Suntem în situația în care încercăm să menținem credința celor care ne-au crezut până acum, și să continue să se protejeze”, spune Imbri.
Medicul spune că unii români nu au învățat nimic din această pandemie și se comportă ca și cum ar fi ultima zi din viața lor.
„Vaccinul vine, dar cât mai trebuie să ne tăvălim în petreceri. Câte petreceri trebuie să recuperăm ca să simțim că trăim. Totul s-a mutat în privat, ca și cum ar fi făcut în ciuda virusului. Acei oameni, plecați la muncă în străinătate, sunt obișnuiți să nu-și vadă familie, iar acum nu mai vin, pentru că vor să se protejeze și să protejeze. Cât durează această renunțare? Un an? Foarte mulți români se comportă ca și cum ar petrece ultima zi din viață, ultimul Craciun, ultimul Revelion. Viața noastră e aceeași, doar că nu ne-o mai petrecem alături de 100 de persoane”, a declarat managerul.