Cumpărarea a 22 de avioane de luptă suedeze în schimbul a 3,126 de miliarde de franci elveţieni (2,56 miliarde de euro) a fost respinsă de 53,4 la sută dintre alegători, potrivit rezultatelor oficiale publicate duminică.
Elveţienii au refuzat clar, duminică, şi salariul minim unic de 3.300 de euro care ar fi fost cel mai mare din lume, cu un scor de 76,3 la sută din voturi, potrivit rezultatelor oficiale. Toate cele 26 de cantoane ale confederaţiei s-au opus proiectului.
Elveţienii au respins, duminică, introducerea unui salariu minim unic în ţară, de aproximativ 3.300 de euro, care ar fi fost cel mai mare din lume, potrivit primelor proiecţii publicate de institutul GFS.bern.
Doar 23 la sută dintre elveţieni s-au pronunţat în favoarea introducerii unui salariu minim de 22 de franci elveţienie pe oră (18 euro), potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de GFS.bern, care precizează că marja de eroare este de 3 la sută. În timp ce birourile de vot s-au închis la ora 12.00 (13.00 ora României), primele rezultate publicate de autorităţile cantonale arată că iniţiativa a fost respinsă la Geneva cu 66,2 la sută şi la Basel cu 62,8 la sută. Şi locuitorii din cantonul Vaud au respins până în prezent salariul minim în proporţie de 74 la sută.
Acest salariu minim ar fi fost cel mai ridicat din lume: el este de 9,43 de euro în Franţa, de 5,05 în Spania şi va fi, în Germania, de 8,50 de euro începând din 2015.Pentru sindicate şi partidele de stânga, costul foarte ridicat al vieţii în Elveţia justifică acest salariu minim de 4.000 de euro.
Dar o mare parte din populaţie se teme că un astfel de salariu ar putea favoriza o creştere a şomajului, aproape inexistent în Elveţia (3,2 la sută în aprilie). Opunându-se acestui proiect, dreapta, mediile agricole, Parlamentul şi Guvernul au afirmat că un salariu minim atât de ridicat ar reprezenta un pericol pentru locurile de muncă şi au subliniat că există deja salarii minime în unele sectoare.
La ora 11.32 GMT (14.32 ora României), rezultatul referendumului pe tema cumpărării a 22 de noi avioane de luptă suedeze Gripen era încă nesigur, potrivit institutului GFS.bern. La Geneva, potrivit primelor rezultate în urma numărării a 90 la sută din voturi, Gripen a fost respins de 67,5 la sută din populaţie, iar la Basel de 67,42 la sută.
Primele estimări din Zurich arată o respingere a iniţiativei cu 52 la sută, potrivit GFS.bern. Dar experţii se aşteaptă la un rezultat strâns.
Elveţienii au aprobat - cu 63 la sută din voturi şi o marjă de eroare de 3 la sută, potrivit GFS.bern - o iniţiativă care cere ca orice persoană condamnată pentru abuz sexual asupra unui copil sau a unei persoane dependente să fie privată pe viaţă de dreptul de a exercita o activitate profesională sau voluntară care să o aducă în contact cu minorii sau persoanele dependente.