Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a trimis Ministerului Educației o „sancțiune cu avertisment” și a cerut distrugerea formularelor prin care elevii, părinții și profesorii au declarat pe propria răspundere că nu vor înregistra cursurile de la școala online. Formularele au fost cerute la revenirea elevilor la școală în toamna anului 2020. Autoritatea a precizat că școlile nu au drept de prelucrare a datelor cu caracter personal în acest caz, iar formularele nu erau prevăzute de metodologia pentru predarea online.
Declarațiile pentru elevi și părinți invocau două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal - Articolul 326, care prevede pedepse cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă pentru încălcarea acelor reguli.
Secretarul general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, a anunțat că sancțiunea a fost dată și pentru că nu Ministerul Educației a prelucrat datele, ci unitățile de învățământ preuniversitar, potrivit Edupedu.ro.
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a dispus în sarcina Ministerului Educației „să șteargă/distrugă declarațiile – angajament ale elevilor/părinților/tutorilor/cadrelor didactice privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului colectate/prelucrate până în prezent, indiferent de suportul pe care sunt stocate, fizic/electronic.
Toți directorii de școli trebuie potrivit notei Ministerului să informeze persoanele vizate de acest demers, respectiv ca datele cu caracter personal prelucrate prin intermediul declarațiilor – angajament sunt distruse/șterse, potrivit aceleiași surse.