În baza evoluţiei situaţiei epidemiologice, determinată de creşterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unităţile de învăţământ, precum şi atenţionările Ministerului Sănătăţii şi ale MAE referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, s-a decis luarea mai multor măsuri, între care aceea ca persoanele (elevi, angajaţi) care au efectuat deplasări în străinătate să prezinte, la revenirea în activitate, certificat medical sau adeverinţă medicală care să ateste că persoana este clinic sănătoasă.
Totodată, se suspendă, până la noi informări, organizarea oricăror manifestări colective, şcolare sau extraşcolare: vizite, excursii, simpozioane, conferinţe.
Părinţii vor fi sfătuiţi să nu-şi trimită copiii la cursuri, în caz de orice simptom de stare de rău/temperatură ridicată/senzaţie de greaţă/dureri de cap, acuzat de către elevi. Părinţii vor informa telefonic dirigintele clasei şi se vor prezenta cu copilul la medicul de familie.
În eventualitatea confirmării unei situaţii medicale, în contextul situaţiei epidemiologice la nivel de ţară, se va informa urgent conducerea unităţii prin transmiterea fie pe cale electronică, fie direct prin compartimentul secretariat, sau profesor diriginte - după caz, a actului medical respectiv.