Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore începând de vineri și a inspectorului ANAF Damu Fudulea, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Fudulea va fi prezentat sâmbătă Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, scrie AGERPRES.
Pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, pe 19 martie, Mihai Perifan i-a promis unui ofițer de poliție 15.000 de euro pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi 14.000 de euro.
În același scop Mihai Perifan a remis vineri aceleiași persoane 1.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Potrivit DNA, punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.