Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat sâmbătă dimineaţa susţinerea pentru acţiunile întreprinse de Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa împotriva instalaţiilor şi capacităţilor de arme chimice ale regimului sirian.
"Aceasta va reduce capacitatea regimului de a ataca din nou poporul sirian cu arme chimice. NATO a condamnat constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria ca pe o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale", a arătat Stoltenberg, într-un comunicat.
"Folosirea armelor chimice este inacceptabilă, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere", mai arată secretarul general al NATO.
Război în Siria. Reacția violentă a Rusiei după atacul SUA: "Suntem amenințați. Vor fi consecințe"
Război în Siria. Rusia, principalul aliat al regimului lui Bashar al Assad, a reacționat violent după atacul SUA din Siria. "Nu ne-ați ascultat. Vor fi consecințe", a transmis ambasadorul Rusiei de la Washington, potrivit BBC.
Război în Siria. "Cele mai rele previziuni s-au adeverit. Avertismentele noastre nu au fost auzite. Un scenariu prestabilit se desfășoară. Iarăși suntem amenințați. Am avertizat că astfel de acțiuninu vor rămâne fără consecințe", a spus ambasadorul Rusiei în SUA.
"Insultarea președintelui Putin este inacceptabilă și inadmisibilă", a mai declarat oficialul rus care a precizat că toată responsabilitatea aparține Wahingtonului, Parisului și Londrei și că SUA dețin cel maimarearsenal de arme chimice.
SUA și aliații au lansat ATACUL în Siria
Război Siria. SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat sâmbătă dimineața mai multe locații de arme chimice din Siria în cea mai mare operațiune anti Bashar al Assad de până acum, transmite BBC News.
Război Siria. Atacul vine ca răspuns la atacul cu arme chimice din urmă cu o săptămână din orașul Douma, unde au murit mai multe zeci sau sute de persoane, printre care și copii.
Război Siria. "O operațiune militară împreună cu forțele armate ale Franței și UK are loc chiar acum", a declarat Donald Trump.