O echipă de cercetători din Europa şi Statele Unite ale Americii, care a studiat obiceiurile alimentare ale unui grup de 2.167 de pacienţi bolnavi de BPOC, timp de trei ani, a observat o legătură directă între consumul de grepfrut, banane, peşte şi brânză şi ameliorarea simptomelor acestor afecţiuni pulmonare.
Persoanele care au consumat aceste alimente într-un interval de 24 de ore au arătat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte o serie de parametri, cum ar fi funcţionarea plămânilor, condiţia fizică şi numărul de globule albe din sânge.
Corrine Hanson, coordonatoarea studiului, afirmă că pacienţii cu BPOC ar trebui să primească sfaturi nutriţionale, ca parte a tratamentului pe care îl urmează.
Bolile pulmonare obstructive cronice afectează de regulă persoanele cu vârsta de peste 35 de ani, deşi majoritatea bolnavilor sunt diagnosticaţi abia în jurul vârstei de 50 de ani.
BPOC afectează mai des bărbaţii decât femeile, deşi numărul pacientelor diagnosticate cu BPOC în ultimii ani a crescut.
"Dieta este un factor de risc potenţial modificabil pentru dezvoltarea şi evoluţia multor boli şi există dovezi că dieta joacă un rol atât în dezvoltarea, cât şi în simptomele clinice ale BPOC. Acest studiu şi-a propus să evalueze această asociere", a adăugat Corinne Hanson.