Specialiştii se tem că astfel de ferme ar putea continua să fie focare de infecţie, reprezentând un pericol permanent pentru oameni, după înregistrarea mai multor cazuri de transmitere de la nurcă la om.
În prezent, în Olanda activează circa o sută cincizeci de ferme de blănuri, majoritatea în provincia Brabantul de Nord şi în sud-estul ţării.
Crescătorii urmează să beneficieze de compensaţii de aproximativ 180 de milioane de euro (213 milioane de dolari) în total.
Interzicerea crescătoriilor de nurci a fost adoptată anterior de o instanţă, însă iniţial aceasta urma să intre în vigoare abia peste patru ani, respectiv în 2024.