„Este un buget al unei țări sărace, al unei țări mici, deci plimbăm până la urmă sărăcia dintr-o parte în alta. Și doi, este un buget care aduce niște modificări, dar care per total observăm că nu e neapărat un buget de austeritate. Adică este un buget care are multe pe verde, sume mai mari decât în 2020. Și asta, în parte, pentru că mergem în continuare pe un deficit destul de important și ne bazăm pe o creștere economică anul acesta față de ceea ce s-a întâmplat în 2020, sperând că nu mai avem nicio închidere de economie”, a declarat profesorul de economie, Cristian Păun, la „Legile Puterii”, citat de realitateadebucuresti.net.
Economistul a detaliat și cum se împart banii din bugetul pe 2021 către fiecare minister.
„Cel mai important este Ministerul Muncii. Are o creștere cu 10% (a sumelor alocate de la buget n.r.) față de 2020. e importantă această creștere, având în vedere creșterea economică a României, e aproape dublul creșterii economice a României. Avem Bugetul Acțiunilor Generale, gestionat de Ministerul Finanțelor Publice și unde intră subvenții, Fondul de Rezervă și alte sume alocate de exemplu prin fondurile de investiții, fondurile de garantare – o creștere cu 6% față de anul anterior. Ministerul Educației, să zicem că este într-o stagnare, o ușoară creștere de 1% primește bani în plus. Ministerul Agriculturii primește bani în plus destul de consistent, cu 10% față de 2020. Ministerul Afacerilor Interne – o stagnare, sau tot pe acolo este și anul acesta. La fel și Ministerul Apărării, poate puțin mai bine decât Ministerul Afacerilor Interne. Avem o scădere la Ministerul Sănătății. Eu o explic prin faptul că nu mai avem acele achiziții, chiar la prețuri foarte mari pe care le-am avut anul trecut pe zona medicală. Avem faptul că nu se mai plătesc concediile medicale. Faptul că nu o să mai avem cardul de sănătate blocat și cu bani transferați dinspre buget spre acest sector de sănătate. Cu siguranță s-au făcut niște scenarii, iar pe partea de investiții sunt sigur că există și în zona Bugetului de Acțiuni Generale niște resurse care vor putea fi alocate și către investițiile în Sănătate. La Ministerul Transporturilor, o creștere frumoasă, de plus 9%. O scădere la Ministerul Dezvoltării. Practic am mutat de la Ministerul Dezvoltării mai mult spre Transporturi. Am dus niște bani și în zona Bugetului Acțiunilor Generale și am dus niște bani și către Antreprenoriat, Economie și Turism – o creștere de 200%, o creștere impresionantă. Deci, practic, ceea ce pleacă dinspre Ministerul Dezvoltării, pleacă spre Transporturi, către zona asta a Ministerului Antreprenoriatului. Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției au bugete în scădere”, a explicat economistul.
„Punem bani mai mulți la Cercetare Inovare, ceea ce eu zic că e bine, mai mult la Ministerul Apelor Pădurilor, poate că mai împădurim și noi, că mai asanăm niște ape, la Cultură avem puțin mai mult și acolo. Stagnare la serviciile secrete, Ministerul Afacerilor Externe și o scădere la STS, destul de importantă, cu 10%. Administrația Prezidențială stagnează. Avem, puțin dureros, faptul că bugetul Parlamentului crește. 24% la Senat și 16% la Camera Deputaților. Cred că aici se putea face puțin mai mult”, a concluzionat Cristian Păun.