Aeronava a adus 200.000 de combinezoane, 20.000 de viziere și aproximativ 500.000 de mănuși, pentru a fi distribuite spitalelor din România.
Echipamentele medicale au venit din China și fost achiziționate de UNIFARM.
Până la finalul lunii aprilie, vor mai fi efectuate astfel de zboruri pentru a aduce alte măști și ochelari de protecție, aparatură medicală, reactivi.
Și mediul privat se mobilizează și vine în sprijinul medicilor români. Un mare lanț de magazine electro – IT, în parteneriat cu pompierii, a trimis un transport de 3.000 de măști la spitalul din Suceava, 4.000 de măști la Timișoara și 3.000 la Brașov, a anunțat, marți, Realitatea PLUS.