Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Suma maximă oferită mamelor pentru concediul maternal va fi de 8500 de lei pe lună.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, declara duminica că indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 1.800 de euro, maximum cât există în Europa la ora actuală.
În prezent, indemnizația se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimii 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, și nu poate fi mai mică de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, scrie romanialibera.ro.
Potrivit notei de fundamentare, doar 1100 de persoane primesc acum o sumă care să depășească plafonul de 8500 de lei pe lună, propus de Ministerul Muncii.
În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă, susține Ministerul Muncii. Cele mai mari cuantumuri sunt de 159.000 lei și 108.700 lei (în București), 140.000 lei (Arad), 81.000 lei (Vâlcea), 74.000 lei (Constanța), cuantumuri de 50.000 lei– 60.000 lei putând fi regăsite în municipiul București și în județele Galați, Buzău, Dolj, Arad, Dâmbovița etc., potrivit notei de fundamentare.
Cea mai mare indemnizație aflată în plată, în prezent, în România este de 35.000 de euro pe lună.