Liviu Pilat, coleg al directorului Bibliotecii Universitare, i-a aşteptat pe Anda şi Bogdan la masa de Crăciun, dar a început să se îngrijoreze când a văzut că aceştia întârzie să apară. Pentru că soţii Maleon nu răspundeua la telefon, bărbatul s-a deplasat la reşedinţa lor şi i-a descoperit fără suflare. Acesta susţine că relaţia celor doi era una fără probleme.
„Nu ştiu să vă spun ce s-a întâmplat. Încă sunt şocat, nu realizez şi refuz să fac orice speculaţii, inclusiv în mintea mea pentru că nu pot judeca încă destul de bine, sunt încă sub impactul emoţional. Nu pot raţiona aşa cum trebuie într-un astfel de eveniment. Prea multe nu ştiu pentru că nu vorbisem cu o seară înainte. Soţiile noastre stabiliseră să ne vedem în ziua de Crăciun, cu mai bine de o săptămână în urmă. Conveniseră asupra datei, asupra orei, nu am mai vorbit. Eu m-am întâlnit cu el miercuri la birou, am schimbat câteva vorbe şi rămăsese să ne vedem duminică să stăm de vorbă. Nu ştiu exact care a fost programul lor, dacă au fost unde plecaţi. Sarcina pierdută a fost în urmă cu câţiva ani, deci nu e o chestiune recentă. Era o neîmplinire a lor faptul că nu aveau copii, dar ei erau nişte oameni minunaţi, se înţelegeau foarte bine, erau de admirat din punctul acesta de vedere. Se susţineau foarte bine unul pe celălalt. Călătoreau împreună, aveau o relaţie frumoasă şi se iubeau foarte mult. Nu era o chestiul de aparenţă în public, era o relaţie foarte solidă între ei. Relaţia lor era atât de strânsă încât a dus la creare unei lumi a lor. Erau foarte apropiaţi unul de altul şi s-au izolat. Au ajuns la faza în care nu mai concepeau viaţa unul fără celălalt. El nu mai avea rude, deci soţia era singura pe care o avea”, a povestit Liviu Pilat, pentru bzi.ro.