Însă și salatele îngrașă, potrivit dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă, medic cu multiple preocupări în zona de nutriție și în promovarea unui stil de viață sănătos, scrie doctorulzilei.ro.
”Știu mulți oameni care se îngrașă din cauza salatelor. Salatele cu ouă, grăsimi, prea mult ulei, cu șuncă sau chiar salatele de fructe cu frișcă sau alte toppinguri nu sunt chiar ”prietenoase” cu silueta. În plus, degeaba mănânci pește la grătar sau salată, dacă mănânci la 1 noaptea”, a adăugat medicul. Potrivit dr. Alin Popescu, nu există alimente nocive, doar cantități prea mari, moduri greșite de preparare, ore nepotrivite la care sunt consumate.