”Eu cred că trebuie să regândim modul în care transmitem mesajele. Noi încet, încet am ajuns pe primul loc în UE în ceea ce priveste incidența infectărilor cu noul coronavirus.
Oameni trebuie să respecte acele măsuri recomandate, iar instituțiile de sănătate publică să controleze focarele. Să putem înregistra în două-trei săptămâni un trend descrescător.
Nu e nimeni profet în ceea ce privește evoluția pandemiei. Scenariile trebuie să răspundă oricărei evoluții locale.
Vor scădea cazurile numai în condițiile în care populația va respecta măsurile, s-a dovedit eficiența în această privință. Depinde de noi dacă situația se stabilizează, problema o rezolvă cetățeni acestei țări și, bineînțeles, o coordonare bună a autorităților”, a spus Alexandru Rafila la Realitatea PLUS.
Revenim la starea de urgență?
”Eu sper să nu ajungem la această situație. Nu atât numărul de cazuri este important, cât numărul de cazuri grave și capacitatea de a trata acești pacienți. Dacă numărul de cazuri în terapie intensivă crește proporțional cu numărul de cazuri noi, este de urmărit cu foarte mare atenție”, a mai spus Alexandru Rafila.