''Acestea nu sunt incidente izolate. Ele sunt parte a unui tipar din orice loc unde forţele ruse au deţinut controlul într-un oraş sau sat'', a declarat Donatella Rovera, consilier în cadrul Amnesty International pentru răspunsul la crize, într-o conferinţă de presă susținută la Kiev, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Oficialul a precizat că speră ca informaţiile colectate de Amnesty International să poată fi folosite ''pentru tragerea la răspundere a autorilor", chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla astăzi, ci "într-o zi din viitor''.
Raportul Amnesty International este cel mai recent care documentează crime de război comise de forţele ruse în timpul ocupării zonei situate la nord-vest de Kiev, inclusiv a oraşului Bucea, unde autorităţile ucrainene au spus că au fost ucişi peste 400 de civili. Rusia şi-a retras la începutul lui aprilie trupele din acea zonă.
Amnesty International a precizat că a documentat 22 de cazuri de ucideri ilegale comise, ''dintre care majoritatea au fost ceea ce par a fi execuţii extrajudiciare''.
''Povestea despre Bucea este o înscenare şi un fals'', a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, solicitat de Reuters să comenteze despre raportul Amnesty International.
Acelaşi raport denunţă drept crime de război şi loviturile aeriene ruse comise în perioada 1-2 martie asupra a opt blocuri de locuinţe din oraşul Borodianka, operaţiune soldată cu cel puţin 40 de morţi în rândul civililor.
Rusia, care îşi numeşte invazia în Ucraina drept ''operaţiune specială pentru denazificarea'' ţării vecine şi pentru dezarmarea ei, neagă abuzurile comise.
De cealaltă parte, autorităţile ucrainene afirmă că anchetează peste 9.000 de potenţiale crime de război comise de trupele ruse.
O anchetă a fost dispusă și de Curtea Penală Internaţională.