Echipele de salvatori români pentru Turcia sunt trimise în cadrul unei misiuni internaționale de sprijin pentru țara afectată de cutremure. Aeronavele militare vor decola din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni luni, 6 februarie, în jurul orei 15.00, cu destinaţia Adana, Turcia”, a transmis Ministerul Apărării Naționale. Un al treilea avion va porni către Turcia, în misiunea de sprijin din România, care va decola de la Baza Otopeni, la două ore după primele două, a anunțat șeful DSU - Raed Arafat.
Primii salvatori din echipa specializată de căutare-salvare a României, RO-USAR, acreditată INSARAG și a tehnicii de intervenție, s-a îmbarcat în aeronavele C-27J Spartan și C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române, în cadrul Bazei Aeriene 90, Otopeni, în jurul orei 14.30-15.00. Alături de șeful DSU, a fost prezent și ministrul de Interne - Lucian Bode, la îmbarcarea salvatorilor.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a primit solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională. Prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea în Turcia a unei echipe RO-USAR. Forțele Aeriene Române au mai executat astfel de misiuni umanitare și în anul 2011, când un alt cutremur major s-a produs în Turcia, precum și în anul 2019, în Albania.
În plus, grupul de 10 români care au solicitat ajutor din partea statului român urmează să fie repatriați tot luni, cu una din aeronavele care ajung în Turcia în cadrul misiunii internaționale de sprijin.
„România răspunde apelului de sprijin venit din partea Turciei!