Cele două asociații reamintesc că dosarul 10 august a fost clasat în vara anului 2020, în timp ce actualul ministru al justiției, Stelian Ion, avea doar calitatea de persoană vătămată în acest dosar, iar portofoliul justiției era deținut de Cătălin Predoiu, pentru care - spun magistrații - Iohannis a avut public "numai cuvinte de apreciere".
"Atât dna Giorgiana Hosu, fost procuror șef al DIICOT, care a fost unul din procurorii de caz în dosar, cât și dna Gabriela Scutea, procuror general al PÎCCJ, care putea verifica, în calitate de procuror ierarhic superior, actele de urmărire penală, au fost numite în înaltele funcții de conducere de Președintele României, la propunerea aceluiași ministru al justiției, dl Cătălin Predoiu, în ciuda avizului negativ înaintat de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, calificat de Președintele României drept <<superficial>>, precum și a numeroaselor avertismente publice ale asociațiilor profesionale ale magistraților privind încălcarea recomandărilor din rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV și a avizelor Comisiei de la Veneția care solicitau ca numirea și revocarea în funcțiile cele mai înalte din parchete să se realizeze printr-o procedură transparentă și bazată pe criterii obiective (<<sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt>>), în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.
Cu ocazia numirii doamnelor Scutea și Hosu în funcțiile de rang înalt, dl președinte a declarat presei următoarele: <<M-am bucurat că selecția organizată de domnul ministru Predoiu a scos la iveală trei candidați pe care îi consider foarte buni și mi-a făcut mare plăcere să îi numesc în funcție>>", se arată într-un articol al celor două asociații, publicat în Revista Forumul Judecătorilor.
Acestea atrag atenția asupra faptului că procurorii își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității și controlului ierarhic, autoritatea ministrului justiției asupra procurorilor neinterferând, potrivit legii, cu activitatea de urmărire penală, și că justiția se înfăptuiește exclusiv de instanțele judecătorești.
Potrivit celor două asociații, răspunderea juridică pentru situația la care s-a ajuns ar putea reveni numai procurorilor de caz, procurorilor șefi DIICOT ori procurorului ierarhic superior procurorului șef al DIICOT, respectiv procurorul general al PÎCCJ, în măsura în care verificările Inspecției Judiciare vor dovedi fapte indubitabile în acest sens.
Pe de altă parte, răspunderea politică pentru buna funcționare a sistemului judiciar trebuie să fie asumată de decidenții politici responsabili de numirea în înaltele funcții de conducere din parchete în cursul anului 2020, în contextul întârzierii nepermise a modificărilor necesare ”legilor justiției”.
"În ceea ce privește soluțiile pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați pentru evenimentele ce fac obiectul dosarului „10 August”, acestea sunt exclusiv de competența instanțelor judecătorești, sesizate pe căile procedurale, cu respectarea dispozițiilor legale, mai arată sursa citată.
Decizie IMPORTANTĂ luată de CSM după criticile privind clasarea dosarului 10 august
"Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, a scris Klaus Iohannis, în postarea de pe contul său de Facebook.
Vă reamintim că Tribunalul București a respins, pe 2 martie, cererea DIICOT de redeschidere a dosarului "10 august", decizia fiind definitivă. Tribunalul susține că decizia a fost luată „pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente”.
Decizia de respingere a cererii DIICOT de redeschidere a dosarului privind violențele de la protestul Diasporei, în care erau vizați foști șefi ai Jandarmeriei, a fost comentată de mai mulți oameni politici, printre care premierul Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, și copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş.
Cîțu s-a declarat dezamăgit de decizia instanței şi a precizat că a avut discuţii cu ministrul Justiţiei, Stelian Ion, cu privire la posibile căi de atac. La rândul său, Cioloş a spus că decizia judecătorilor în acest caz ”nu este finalitatea” aşteptată de cetăţeni şi a subliniat că ”o comisie parlamentară poate aduce lumina necesară în acest caz, dincolo de responsabilităţile penale.”
Într-un mesaj pe Facebook, Voiculescu a scris că ”îi vine să se ia cu mâinile de cap.”
La scurt timp, Secția pentru Judecători a CSM a condamnat ”cu fermitate derapajele de limbaj în transmiterea mesajului public”, cerând decență și moderație.