Fostul director general al Casei de Comerţ Unirea a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Procurorii DNA o acuză pe Mariana Cotoi că ar fi ar fi creat un circuit fictiv. De asemenea, au fost reţinuţi trei administratori ai unor firme.
DNA anunţă, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 octombrie 2024, faţă de inculpaţii:
- COTOI MARIANA, la data faptei director general al Societăţii Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată
- P.O., M.V.A. şi N.C.E., persoane fizice fără calitate specială, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
”În perioada ianuarie - decembrie 2023, inculpata Cotoi Mariana, în calitatea menţionată anterior, prin încălcarea dispoziţiilor legale, nu ar fi realizat o bună gestiune financiară pentru asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în derularea operaţiunilor, exercitându-şi cu rea-credinţă mandatul de director general, contrar intereselor societăţii şi în lipsa oricărei prudenţe şi diligenţe specifice unui bun administrator în ceea ce priveşte încheierea contractelor şi derularea operaţiunilor dintre S.N. „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” SA, pe de o parte, şi mai multe societăţi comerciale, pe de altă parte”, anunţă, joi, DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, Cotoi Mariana ar fi folosit „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A. ca un intermediar între societăţi care acţionau ca vânzător/cumpărător, creând astfel un circuit financiar care s-a dovedit a fi fictiv şi care ar fi condus la prejudicierea societăţii comerciale de stat, iar prin aceste demersuri, inculpata ar fi păgubit Casa Unirea S.A. cu aproximativ 45.000.000 lei.
”Cu titlu de exemplu, o societate comercială ar fi lansat o ofertă prin intermediul Casei Unirea SA pentru cumpărarea unei cantităţi de 116.250 bidoane ulei floarea soarelui 1L, ofertă acceptată de societatea comercială administrată de inculpatul M.V.A. care s-a oferit să vândă de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L. La data de 14.08.2023 inculpata Cotoi Mariana ar fi aprobat tranzacţiile, ocazie cu care ar fi indicat să se practice un adaos comercial de 4%. Astfel inculpatul M.V.A. ar fi emis două facturi către „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A. în valoare totală de 315.315 lei şi având ca obiect cantitatea de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L, precum şi avizele de însoţire a mărfurilor, deşi societatea furnizoare nu deţinea aceste mărfuri şi nu efectuase livrările ce au făcut obiectul celor două avize de însoţire a mărfurilor”, mai arată procurorii.
Potrivit acestora, ulterior, deşi niciun reprezentant al Casei Unirea nu ar fi recepţionat mărfurile şi nici măcar nu le-a văzut pentru a se asigura cu privire la realitatea operaţiunii, Cotoi Mariana ar fi confirmat operaţiunile prin semnarea celor două facturi şi a avizelor de însoţire a mărfurilor aferente, şi chiar ar fi emis două declaraţii de conformitate privind salubritatea produselor.
În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
DNA a făcut, miercuri, 60 de percheziţii în Bucureşti şi în 12 judeţe pentru instrumentarea acestui dosar.