Cercetătorii au împărțit participanții la acest studiu în două grupuri - primul, format din cei care susțin că dorm cel puțin șapte ore pe noapte, și cel de-al doilea, format din persoanele care au mărturisit că nu dorm mai mult de șase ore.
Cel din urmă grup a fost, la rândul lui, împărțit în două - pe de o parte, cei care susțin că se simt odihniți când se trezesc și, de cealaltă parte, subiecții care spun că nu-și revin din starea de somnolență pe tot parcursul zilei.
S-a demonstrat că cei care dorm doar șase ore pe noapte sau chiar mai puțin au prezentat, în stare de veghe, semne pe care le au persoanele în timpul somnului. Prin urmare, atunci când dormim mai puțin decât ar trebui, sănătatea noastră are de suferit, chiar dacă doar unii dintre noi simt asta, potrivit huffingtonpost.com.