Actriţa britanică, a cărei carieră se întinde pe mai mult de 60 de ani, a încetat din viaţă, joi, la Los Angeles, a confirmat managerul său.
Ea a apărut în zeci de filme şi a fost şi o actriţă de teatru desăvârşită.
Managerul său Mitch Clem a afirmat, într-o declaraţie, că moartea sa a fost ”o zi sumbră pentru Hollywood”.
Johns a jucat alături de Dame Julie Andrews în clasicul musical Disney din 1964 ”Mary Poppins”, care a primit cinci premii Oscar.
Clem, managerul ei de 25 de ani, a spus că ”lumina ei a strălucit foarte puternic pentru 100 de ani”.
”Glynis a trecut cu putere prin viaţă cu inteligenţă, isteţime şi o dragoste pentru actorie, afectând milioane de vieţi”, a afirmat el în omagiul adus.
”Astăzi este o zi sumbră pentru Hollywoord. Nu doar că deplângem încetarea din viaţă a dragei noastre Glynis, dar şi sfârşitul erei de aur a Hollywood-ului”, a adăugat el.
Ea a primit, de asemenea, un premiu Tony în 1973, pentru rolul lui Desiree Armfeldt în musicalul de pe Broadway al lui Stephen Sondheim ”A Little Night Music”, în care a interpretat ”Send In The Clowns”.
Sondheim a scris piesa special pentru a fi interpretată de Johns, însă ea a pierdut rolul în faţa lui Elizabeth Taylor în versiunea de cinema din 1977.
”Mereu am spus că «Send In The Clowns» a fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată”, a declarat ea pentru agenţia de presă AP.
Într-un interviu pentru ABC News din octombrie, la a 100-a aniversare a sa, Johns a adăugat: ”Am primit aplauze pentru asta. Mi-a plăcut să o fac. Am simţit-o”.
Johns s-a născut în 5 octombrie 1923, într-o familie din showbusiness, în Africa de Sud, în timp părinţii ei, actori galezi, jucau acolo.
Primul său rol pe marele ecran a fost în 1948 ca sirena Miranda, rolul său în comedie transformând-o în vedetă în Marea Britanie.
Ea a fost mai târziu nominalizată pentru un premiu al Academiei americane pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru rolul său din filmul din 1960 ” The Sundowners”.
Ea a avut frecvente apariţii la TV, inclusiv în ”Batman”, şi a jucat în propriu sitcom, ”Glynis”, difuzat de televiziunile americane în 1963.
Ultimele sale roluri au fost în filmele ”While You Were Sleeping”, din 1995, alături de Sandra Bullock, şi ”Superstar”, din 1999, cu Molly Shannon şi Will Ferrell.
Ea s-a retras în SUA şi şi-a petrecut ultimii ani din viaţă într-un centru de asistenţă din Hollywood, unde a murit liniştită, a declarat managerul ei pentru BBC News.
Înainte de aniversarea ei de 100 de ani din octombrie, parlamentarul laburist Chris Bryant a cerut ca Johns să primească titlul de ”dame”.
El a scris joi pe reţelele sociale: ”Atât de trist. Una dintre marile actriţe britanice care ar fi trebuit să primească titlul”.
Actriţa i-a lăsat în urmă pe nepotul său Thomas Forwood, stabilit la Paris, şi trei stră-nepoţi.
Ea va fi înmormântată lângă tatăl său, actorul Mervyn Johns, în Marea Britanie.