Fostul primar al comunei Chiheru de Jos, Pop Dănilă s-a stins din viață duminică, 24 aprilie.
Tragicul anunț a fost făcut public de către actualul primar al comunei, Eremia Pop, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook a comunei Chiheru de Jos.
„Un om deosebit, un om de cuvant si onoare a plecat dintre noi în data de 24.04.2022. Pop Dănilă, fost primar al comunei noastre, va rămâne în amintirea noastră ca un om dedicat comunității și un exemplu pentru toți.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! iar familiei îndurerate îi transmitem sincere condoleanțe si toată compasiunea noastră”, a precizat primarul Eremia Pop.