Omagiile au venit din partea altor vedete de pe podium, inclusiv Jade Parfitt, Erin O'Connor, Jodie Kidd și Helena Christensen, care au spus despre ea că a fost o „rază de lumină” ale cărei „realizări în industrie au fost uriașe”.
Georgina era cazată în Kos, la apartamentele hotelului Marianna, împreună cu soțul ei, când i s-a făcut rău pe 21 octombrie, iar personalul a chemat o ambulanță.
Inițial, a fost dusă la spitalul principal al insulei, dar starea ei era atât de gravă încât medicii au solicitat o ambulanță aeriană pentru a o transporta în Creta, unde există facilități mai bune.
Personalul a transportat-o de urgență la terapie intensivă, unde a stat timp de cinci zile înainte de a deceda, iar trupul ei a fost transportat cu avionul în Anglia săptămâna trecută, mai transmite sursa citată.