Radu Cosașu a fost editorialist al Gazetei Sporturilor în ultimii 20 de ani.
Scriitorul şi publicistul Radu Cosaşu s-a născut la 29 octombrie 1930, la Bacău. A urmat la București, Liceul Evreiesc chiar sub legile rasiale antonesciene (1940-1948), după care a frecventat timp de un an Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1948-1949) şi apoi Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” (1952-1953).
A fost reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a şi debutat în 1948, apoi redactor la Scânteia Tineretului (1949-1950). A fost exclus din redacție din cauza originii sociale. Familia emigrează în Israel.
După trei ani de pauză a fost reangajat la Scânteia Tineretului ca reporter special și debutează cu „Opiniile unui pământean”. Între anii 1968-1987 a fost redactor la revista „Cinema”.
În perioada 1956-1968 publică volumele „Energii”, „Nopțile tovarășilor mei” și romanul „A înțelege sau nu”. Apare și volumul „Maimuțele personale” - „Proză pe care o consider adevăratul meu debut literar”.
Apoi, volumele care au urmat au confirmat aprecierile criticii privind originalitatea şi pluralitatea scrierilor sale, dintre acestea evidenţiindu-se ciclul autobiografic de nuvele „Supravieţuiri”, „Meseria de nuvelist”, „Ficţionarii”, „Logica”, „Cap limpede”.
Din 1969 face cronică sportivă sub pseudonimul Belphegor în ziarul Sportul. Iar pentru trei ani, începând cu 1970 îi apar volumele „Un august pe un bloc de gheață”, „Alți doi ani pe un bloc de gheață”, „Povești pentru a-mi îmblânzi iubita” și „Ocolul pământului în 100 de știri”. Rubrică permanentă în România liberă, „Telecinema” (care va dura 23 de ani).
În 1993 semnează rubrica „Din vieața unui extremist de centru”, încă de la primul număr al revistei „Dilema”. În 2002, prin rearanjarea cronologică a nuvelelor din seria „Supravieţuiri”, îi apare un prim volum dintr-un nou ciclu intitulat „Supravieţuirile” - „Rămăşiţele mic-burgheze”, urmat, în 2003, de un al doilea volum intitulat „Armata mea de cavalerie”. În 2016 i-a apărut la editura Polirom volumul „Viaţa ficţiunii după o revoluţie”.
La 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, conferit de Preşedinţia României, iar trei ani mai târziu primește Premiul național pentru literatură acordat de Uniunea Scriitorilor, închinat întregii cariere.
Din 2005 continuă să scrie săptămânal în pagina de opinii a Gazetei Sporturilor, ultimul său text publicat fiind pe 18 februarie 2023, „Imobilul Dan Petrescu”.