Prof. dr. Dan Coliță, o personalitate marcantă a hematologiei românești, s-a stins din viață.
Tragicul anunț a fost făcut public de către Colegiul Medicilor din România pe rețelele de socializare.
„Colegiul Medicilor din România (CMR) transmite condoleanțe familiei prof. dr. Dan Coliță, personalitate marcantă a medicinei și hematologiei românești și regretă profund trecerea în neființă a celui care și-a dedicat întreaga viață și activitate pacienților cu afecțiuni hematologice.
Membru al Academiei de Științe Medicale și fost şef al Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din cadrul Institutului Fundeni, de altfel cea mai veche și cea mai mare unitate medicală cu acest profil din România, prof. dr. Dan Coliţă a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea activității de transplant medular în România.
Prof. dr. Dan Coliță a fost membru fondator al Compartimentului de Transplant Medular, unitate ale cărei baze au fost puse în anul 2000.
El este cel care a coordonat echipa de medici ce a realizat primul transplant de măduvă efectuat în Capitală, la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Fundeni. Distinsul profesor a fost și președinte al Societății Române de Hematologie.
Prof. dr. Coliță s-a remarcat de-a lungul timpului ca un medic model pentru generațiile pe care le-a pregătit și îndrumat în carieră. Sincere condoleanțe familiei”, a transmis Colegiul Medicilor din România pe rețelele sociale.